CNADNR dă 100.000 de euro pe căciuli îmblănite, mănuși cu un deget, pantaloni matlasați, pelerine de ploaie și cizme de cauciuc

CNADNR dă 100.000 de euro pe căciuli îmblănite, mănuși cu un deget, pantaloni matlasați, pelerine de ploaie și cizme de cauciuc
Publicat: 07/08/2013, 12:11
Actualizat: 29/07/2014, 21:25

Pe principiul „omul înțelept își face vara sanie și iarna car”, CNADNR a lansat anunțurile pentru achiziția de căciuli îmblănite, mănuși îmblănite, mănuși de protecție, pantaloni matlasați, „cizme apă și noroi”, pelerine de ploaie și veste de avertizare.

Valoarea estimată a contractelor este echivalentul a aproximativ 100.000 de euro, cu TVA inclus, reiese din calculele gândul pe baza datelor CNADNR. Toate ofertele vor fi deschise pe 8 august, criteriul de atribuire fiind prețul cel mai mic.

Mănuși de 20 de lei bucata

Pentru „mănușile cu un deget”, șefii CNADNR sunt dispuși să plătească 45.080 de lei fără TVA, se arată în invitația de participare. Durata contractului este de 4 luni. În total, CNADNR va cumpăra 2.254 de mănuși îmblănite. Reiese că prețul pe pereche de mănuși este de 20 de lei.

DRDP Craiova, fără căciuli îmblănite

În aceeași zi vor fi deschise și ofertele pentru contractul pentru achiziția de căciuli îmblănite. Valoarea estimată a contractului este de 32.575 de lei fără TVA.

Câștigătorul va trebui să livreze 1.303 căciuli îmblănite, majoritatea având mărimile cuprinse între 50 și 58, doar două vor avea mărimea 42, iar alte cinci mărimea 46. Din centralizator rezultă că DRDP Craiova nu va primi nici măcar o căciulă. 25 de lei este prețul estimat al unei căciuli îmblănite.

1.078 de perechi de pantaloni matlasați

O sumă estimată la 53.900 de lei fără TVA a alocat CNADNR pentru achiziția de pantaloni matlasați pentru anul 2013. Ofertele vor fi deschide de asemenea în data de 8 august.

În total vor fi cumpărate 1.078 de perechi de pantaloni matlasați, majoritatea fiind de mărimile 48-56. Dintre cele șapte direcții regionale de drumuri și poduri, doar muncitorii de la DRDP Craiova nu vor primi pantaloni matlasați, după cum reiese din documentația de atribuire.50 de lei este prețul estimat al unei perechi de pantaloni matlasați.

Pelerine de ploaie

Valoarea estimată a contractului este de 49.410 lei fără TVA, numărul total fiind de 1.647 de pelerine. Cele mai puține pelerine -72- vor ajunge la DRDP Craiova, iar cele mai multe – 405 – la DRPD Iași. Reiese că valoarea unei pelerine este de 30 de lei, fără TVA.

Mănuși de protecție, 10 lei bucata

Cea mai mare sumă va fi cheltuită pe mănușile de protecție. Valoarea estimată a contractului este de 63.730 de lei fără TVA. La toate procedurile de atribuire, criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut.

Centralizatorul financiar prevede că vor fi achiziționate 6.373 de mănuși de protecție.

Mănușile de protecție sunt estimate la 10 lei bucata, fără TVA, reiese din datele CNADNR.

Cizme de cauciuc, 20 lei bucata fără TVA

Pentru contractul „furnizarea de echipamente individuale de protecție a muncii – cizme apă-noroi” pentru anul 2013 CNADNR a alocat o valoare estimată la 57.360 de lei, fără TVA.

În total, câștigătorul procedurii de atribuire va trebui să livreze 2.868 de perechi de cizme de cauciuc. 20 de lei este prețul estimat al unei perechi de cizme.

„La pachet” a fost lansat și anunțul CNADNR pentru „veste de avertizare”.Valoarea estimată a contractului este de 50.886 de lei fără TVA. Numărul total de veste este de 2.827.

Toate invitațiile de participare la licitație poartă semnătura lui Mircea Pop, director general CNADNR.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Halep a primit noul verdict. Începe iar calvarul: Decizia TAS a fost...
Cel mai mare pericol pentru șoferi. Nimeni nu s-a gândit la asta
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×